Cea mai bună handbalistă a lumii susține că încă mai are lucruri de îmbunătățit la jocul ei! Cristina Neagu: „Jocul meu va putea să arate și mai bine decât în momentul de față”. Încă două obiective majore de îndeplinit

Redactor:
Marius Hutu
Cea mai bună handbalistă a lumii susține că încă mai are lucruri de îmbunătățit la jocul ei! Cristina Neagu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Desemnată cea mai bună handbalistă a lumii în utimii 2 ani, Cristina Neagu a susținut în cadrul emisiunii ProSport LIVE că încă mai are lucruri pe care trebuie să le îmbunătățească în jocul ei. Interul stânga de la CSM bucurești speră să nu mai aibă probleme de sănătate, care au încurcat-o de multe ori, pentru a se bucura cât mai mult de handbal.

„În primul rând, dacă aș reuși să nu am parte de accidentări, nici măcar accidentări minore, gen întinderi sau rupture musculare, cu siguranță că aruncările, jocul în atac, jocul în apărare mi le-aș putea îmbunătăți. Din păcate, în ultimii ani am tot avut parte de probleme medicale și nu am putut să mă antrenez la potențial maxim pentru perioade îndelungate, iar lucrul ăsta m-a tras de multe ori înapoi. Asta mi-aș dori pentru mine, să reușesc să fiu sănătoasă, lăsând la o parte problemele cu umărul. Dar nu vreau să mai apară și alte probleme minore, întinderi sau entorse, să mă țină departe de teren. În momentul în care o să reușesc să mă antrenez la potențial maxim în fiecare zi, după câteva luni, jocul meu va putea să arate și mai bine decât în momentul de față”, a detaliat Cristina Naegu

La aproape 29 de ani și o carieră invidiată de aproape toată lumea, Cristina spune că aproape toate dorințele pe care și le-a propus încă din copilărie i s-au îndeplinit până acum, dar mai are două obiective pe care vrea să le îndeplinească.

„Mi-am îndeplinit destule dorințe pe care mi le propusesem când eram mai mică, dar cu siguranță mai sunt lucruri pe care aș vrea să le realizez în cariera mea. Primul lucru ar fi să câștig Liga Campionilor cu o echipă din România pentru că nu am reușit acest lucru până acum. De fapt, am câștigat Liga Campionilor doar o singură dată și mi-aș dori să o câștig de mai multe ori. De asemenea, îmi doresc foarte mult să câștig o medalie de aur cu naționala României. Nu știu dacă o să am șansa să ajung să lupt pentru o medalie de aur, dar foarte multe dintre dorințele mele s-au îndeplinit, așa că eu cred în continuare și în treaba asta”.

Desemnată de trei ori cea mai bună handbalistă a lumii, în 2010, 2015 și 2016, Cristina speră să ajungă și la al patrulea „Balon de Aur”, dar rămâne cu picioarele pe pământ și crede că doar cu ajutorul rezultatelor obținute cu CSM București și cu echipa națională poate ajunge din nou la acest nivel.

„Să sperăm că în curând va veni și al patrulea titlu de cea mai bună jucătoare. Cred că performanțele cu echipa de club și echipa națională pot să-mi aducă acel titlu. Dar nu asta este cel mai important în momentul de față. Îmi doresc să fac performanță cu echipa, ăsta este obiectivul principal. Și odată cu performanțele obținute cu echipa de club și națională, există și posibilitatea acelui titlu”, a spus Cristina Neagu.

Cristina Neagu va debuta oficial în tricoul CSM București pe 17 august, într-un meci-spectacol contra Rostov-Don. Cu această ocazie, cea mai bună handbalistă a lumii a invitat fanii și suporterii la HandbalFest, eveniment la care va fi prezentă și FC Barcelona (masculin).

„Probabil că în ziua meciului o să am puține emoții. E un lucru normal, dacă n-aș mai simți emoții, atunci cum mi-aș dori să mai fac unele lucruri? Dar nu sunt emoții care să nu-mi permită să mă concentrez. Cu ocazia asta, vreau să invit oamenii să vină pe 17 august, la Sala Polivalentă, să ne cunoască, să fie alături de echipă. Nu rezultatul este cel mai important în acest meci. Încercăm să legăm relațiile de joc, nu e atât de simplu într-o lună de zile. Sper să fie alături de noi și să încercăm să facem un spectacol frumos de care să ne bucurăm împreună. Mi-aș dori 5000 de oameni, mai ales că vin la București două echipe foarte bune și cunoscute, Rostov și Barcelona”

Partida va consemna și primul meci oficial al noii echipe CSM București. Cu șase jucătoare noi față de sezonul trecut – Cristina Neagu, Amanda Kurtovic, Marit Malm Frafjord, Nathalie Hagman, Aneta Udriștioiu și Sabine Jacobsen – va fi interesant cu va arăta noul CSMB. Cristina Neagu spune că antrenoarea Helle Thomsen nu și-a conturat încă prima echipă, dar e convinsă că pe teren vor evolua toate jucătoarele.

„Un prim 7 va fi conturat, nu putem să jucăm toate în același timp pe teren. Cu siguranță Helle va găsi cea mai bună formulă, mai e timp până la începutul meciurilor grele și foarte importante din Liga Campionilor. Cred că vor juca toate jucătoarele, e și normal așa. Nu știu dacă și-a conturat un prim 7, asta nu e treaba mea. Treaba mea e să mă antrenez cât pot de bine ca să fac parte din acel prim 7”, a concluzionat Cristina Neagu. 

Articol scris de Alexandra Serafim

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au confirmat că acesta a fost condus pe ultimul drum:
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Bogdan Cosmescu, reacţie vehementă după ce un oficial a ieşit la atac în ”Războiul stelelor”: ”Se iroseşte la Clubul Armatei. Să se apuce de scris poveşti”
Bogdan Cosmescu, reacţie vehementă după ce un oficial a ieşit la atac în ”Războiul stelelor”: ”Se iroseşte la Clubul Armatei.…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cazul lui Andrei, băiatul de 16 ani mort cu zile în spitalul din Târgu Jiu, schimbă legea. Anunțul făcut de Ministrul Sănătății
Cazul lui Andrei, băiatul de 16 ani mort cu zile în spitalul din Târgu Jiu, schimbă legea. Anunțul făcut de…
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Adriana Bahmuțeanu vrea să deschidă succesiunea lui Prigoană! Revendică 1/2 din averea lui Silviu : o vilă, un Rolls și…
Adriana Bahmuțeanu vrea să deschidă succesiunea lui Prigoană! Revendică 1/2 din averea lui Silviu : o vilă, un Rolls și…
Statul îți vrea banii. Închisoare dacă nu plătești. ANAF a dat ordin
Statul îți vrea banii. Închisoare dacă nu plătești. ANAF a dat ordin
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
×